Blog
Gelateria Pinky Blue
După o vacanță în Italia, rămânând plăcut surprinsă de produsele de calitate pe care le-a întâlnit, Andreei Țecu i-a venit ideea unei gelaterii, neexitând una în Caracal și a demarat o afacere de familie cu produse proprii după diferite rețete italienești, dar și rețete adaptate specificului local.
Tânăra de 27 de ani deschidea împreună cu sora sa, prin forțe proprii, la jumătatea lunii Iulie în anul 2015 Gelateria Pinky Blue de lângă „2 Stejari”.
Interiorul Gelatriei este unul vesel, pentru toate vârstele, găzduind și alte întruniri cu tematică, petreceri organizate, jocuri de societate: cluedo, scrabble, activity, genius, catan, rummy (remi).
Fiind o afacere de familie, angajații gelateriei sunt chiar proprietarii afacerii, reușind să stabilească o legătură cu clienții, pentru a-și îmbunătăți constant produsele și serviciile, clinții vin constant cu idei proprii, feedback-ul acestora fiind foarte important inclusiv în prepararea sortimentelor de înghețată cât și a sucurilor naturale.
În gelaterie vei găsi produse de calitate, înghețata artizanală produsă din ingrediente proaspete, lapte, frișcă, fructe, în diferite combinații inedite: pepene, kiwi, lămâie, portocală, portocală cu ghimbir, cocos cu banană, nucă, pere, gutuie, soc, măr cu scorțișoară, dovleac copt, căpșuni, vișine, lubeniță (pepene roșu), must, mascarpone, stracciatella, vanilie, ciocolată, arahide, iaurt, rubarbă, Oreo, biscuiți Tuc, tiramisu, napolitană, turtă dulce, bere, ornate cu diferite topping-uri.
Alte produse care se regăsesc în gelaterie sunt:
- desert grecesc, un produs sănătos compus din iaurt, dulceață de morcovi, nuci, miere;
- o varietate de sucuri naturale, fresh-uri, smoothie-uri, milkshake-uri;
- specialități de cafea și cafea cu înghețată;
- selecție de ceaiuri infuzabile: ceai negru, roșu, alb, verde, oolong, ceaiuri de fructe, de plante;
- cicolată caldă mexicană cu diferite arome: ghimbir și scorțișoară;
- biscuți de casă cu diferite arome naturale;
- gofre cu fructe, frișcă, înghețată;
- torturi la cerere.
La Gelateria Pinky Blue întâlnești produse deosebite, naturale care te vor face să revii în singura locație din Caracal în care găsești aceste produse! Gelateria va mai pregăti o surpriză pentru iarna dar va lăsăm în suspans și revenim cu noi detalii.
Gelateria Pinky Blue
Adresă: str. Antonius Caracalla nr.17, Bl.16, parter (zona "la 2 stejari")
https://www.facebook.com/PinkyBlueGelato/