Biserici

Biserica Domnească
Coordonate GPS: 44.113921,24.344164
Biserica domnească cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, este „cea mai veche din oraşul Caracal“. A fost construită pe dealul Protosenilor, din blocuri de piatră şi cărămizi aduse de pe ruinele cetăţii romane Romula (situată la 6 km nord de Caracal). Neavând pisanie nu se cunosc  cu exactitate anii când a fost construită. Sunt susţinute două ipoteze,că ar fi construită  între anii 1512-1521 de domnitorul Neagoe Basarab (care avea o soră în Caracal pe  jupâniţa Marga din neamul Craioveştilor) şi ar fi fost  renovată de Mihai Viteazul la sfârşitul secolului  XVI când îşi avea aici reşedinţa domnească, sau că ar fi fost construită de către Mihai Viteazul, aşa cum au stabilit  cercetările  arheologice efectuate de cercetătorii ieşeni, Nicolae şi Voica Puşcaşu în anii1973-1974.
 
Biserica a fost construită din zid, cu dimensiuni mai reduse decât cele de astăzi, dar a suferit în decursul timpului mai multe transformări. Cercetările de arhitectură pe parament şi structură, demonstrează că biserica în forma sa iniţială a fost concepută ca paraclis cu folosinţă restrânsă construită din danii domneşti. Forma sa este destul de neobişnuită pentru spaţiul Ţării Româneşti, dar foarte apropiată de o serie de monumente de tipul bisericilor de la Drobeta Turnu Severin şi prezintă o asemănare evidentă cu o mulţime de biserici de la sud de Dunăre. Planul dreptunghiular alungit cu absidă poligonală la altar, este compus din pridvor deschis cu câte trei travee pe laturile de vest, nord şi sud, naos pătrat şi altar. Prezintă boltire semicilindrică pe pridvor şi naos şi calotă semisferică la altar. Zidurile exterioare cu grosimea de 0,90 m, iar cel dintre pridvor şi naos cu grosimea de 1,40 m, sugerează ideea unei scări în zid care ar fi dus la o clopotniţă peste pridvor, sau la un eventual amvon.
 
O caracteristică aparte  a acestei biserici o constituie accesul în pridvorul deschis pe trei laturi, având câte trei arcade dispuse pe fiecare latură, sprijinite pe coloane simple, robuste şi austere. Paramentul, aparent din blocuri de piatră de dimensiuni variate (0,56x0,70 m; 0,50x0,46 m; 0,50x0,65 m), alternează cu 4 şi 5 rânduri de cărămidă de dimensiuni de 44x25x6 cm cu rosturi de 4-7 cm. Arcele golurilor ferestrelor naosului şi altarului, arcele pridvorului, precum şi bolta iniţială, au fost executate cu cărămidă de dimensiuni 28x14x4,5 cm. Pardoseala iniţială a fost realizată tot din cărămidă romană. În timp ce exteriorul rămâne rămâne aparent cu rosturi desenate, interiorul este tencuit.
 
În anii 1632-1634 în timpul domniei lui Matei Basarab s-au făcut primele modificări ale aspectului bisericii. Sunt documente în care Matei Basarab apare ca ctitor, iar în altele ca înoitor. Cea mai importantă modificare a aspectului iniţial al bisericii o constituie supraînălţarea paramentului cu circa 3,45 m, care  a schimbat total forma şi proporţiile iniţiale ale edificiului. Supraînălţarea realizată din cărămidă este despărţită de zidurile originale printr-un brâu decorativ format din două rânduri de cărămizi. Vechiul pridvor este închis, transformându-l în pronaos, iar deasupra lui probabil s-a construit o turlă, ceea ce explică apariţia celor două perechi de ieşituri cu rol de contraforţi peste care urmează brâul.
 
 Nu este un decalaj de timp între această supraînălţare şi dezvoltarea pe lungime prin adăugarea unui pridvor deschis pe coloane trilobate, caracteristice epocii în care a domnit Constantin Brâncoveanu (sec. al XVIII-lea), deoarece supraînălţarea folosind decoraţii cu arcade oarbe este extinsă şi peste pridvor şi latura de vest. Au urmat alte intervenţii de mai mică importanţă care au contribuit la modificarea aspectului bisericii: se reface bolta semicilindrică originală, peste pardoseala de cărămidă romană, se aşează o altă pardoseală identică, montată pe un strat de mortar înălţându-se cu circa 20 cm,zidindu-se vechiul pridvor, accesul în biserică se face prin traveia centrală de pe latura de vest, unde se montează o uşă din lemn.
 
 O perioadă de timp destul de mare ştirile despre funcţionare sau modificările survenite la biserică lipsesc. Dintr-un document din anul 1798 reiese că biserica la această dată este deschisă cultului, funcţionând cu doi preoţi şi un diacon, şi beneficiază de scutire de bir.
 
În perioada care a urmat, biserica „domnească“ cum este menţionată într-un act din 1814 de la Voievod Caragea, a fost restaurată de clucerul Costache Greceanu, Barbu fiul lui Preda, Peiu Băcanu şi Mihai Coiciu în anul 1817 şi zugrăvită în anul 1838. Totuşi descendenţii lui Constantin Filipescu îşi exprimă nemulţumirea că biserica nu s-a bucurat de îngrijire din partea celor care beneficiau de veniturile moşiei donate. Într-un document din 7 februarie 1844, Gheorghe Filipescu fiul lui Constantin, se arăta nemulţumit de nerespectarea condiţiilor cuprinse în actul de donaţie, că biserica a fost lăsată „într-o stare foarte proastă“. Locuitorii oraşului nu au îndeplinit obligaţiile prevăzute în actul din 1793 şi  cere locuitorilor oraşului  să  aducă îmbunătăţiri şi înfrumuseţări bisericii spre folos obştesc.
 
În anul 1890 are loc o intervenţie semnificativă asupra monumentului când, datorită unei uşoare deplasări a terenului s-a produs o fisură de câţiva centimetri în partea de sud a pridvorului. Pentru a fi evitată prăbuşirea, deschiderile pridvorului au fost astupate cu cărămidă, coloanele fiind înglobate în zidărie şi s-au construit trei contraforturi puternice în scopul consolidării monumentului. Deasupra pridvorului a fost ridicată o turlă din lemn îmbrăcată în tablă, au fost desfinţate zidurile transversale ale naosului şi pronaosului, obţinându-se o încăpere mai lungă cu câţiva metri, iar bolta de cărămidă cu fisuri pe toată înălţimea este înlocuită cu o nouă boltă cilindrică turtită, realizată pe o structură de şipcă şi trestie. De asemenea la altar şi naos se măresc golurile ferestrelor, se ridică o tâmplă nouă de zidărie cu trei goluri şi puţin curbată spre naos, iar faţada dinspre vest este realizată de la brâu în sus printr-o dublare de zidărie.
 
Proiectul de restaurare din anul 1975, pe baza unor temeinice cercetări a orientat lucrările de consolidare-restaurare realizate în perioada 1977-1982 spre o corectă recuperare istorică şi ştiinţifică a monumentului, având ca scop evocarea aspectului iniţial ca biserică-paraclis domnesc din secolul  XVI, în acelaşi timp marcându-se etapele modificărilor istorice.
 
Constrcţia are formă de navă, având un brâu de ocniţe şi apside. Îi lipseşte pisania şi probabil că i-a lipsit mai înainte de 1890. Biserica nu păstrează pictura originală, care era în stil bizantin (frescă). Numai altarul şi catapeteasma de zid păstrează o pictură executată în tehnica ulei, probabil de la 1890, când s-au efectuat modificări semnificative ale arhitecturii interioare. Din punct de vedere stilistic această pictură se înscrie pe linia introdusă de Gh. Tăttărescu în pictura noastră religioasă cu vădite influenţe renanscentiste.Din anul 1990 biserica  a intreat în reparaţii capitale deoarece o perioadă de aproximativ 30 de ani a stat în paragină. Pictura a fost refăcută şi terminată în anul 2000 de către cunoscutul pictor de biserici Florea Drejoi. I s-a refăcut pisania şi a fost încadrată de ctitori: Mihai Viteazul, Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu.
Pisania are următorul conţinut:
 
„Cu ajutorul tatălui, cu bine cuvântarea fiului şi cu puterea duhului sfânt, ziditus-a din temelii acest sfânt lăcaş cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, de către drept credinciosul voievod martir al neamului românesc Mihai Viteazu, în jurul anului 1597, construind în preajma ei o curte domnească, în târgul Caracal. Matei Vodă Basarab şi drept credinciosul sfânt Constantin Vodă Brâncoveanu, au extins şi consolidat Sfânta Biserică. Direcţia monumentelor istorice, în anul 1975 a început ample lucrări de restaurare şi consolidare, aducând-o la forma arhitecturală actuală. Cu binecuvântarea P.S. Gherasim episcop al Râmnicului în anul 1995 au început lucrările de pictură în tehnica al fresco de către pictorul Drejoi Fl. Ion - Potcoava, Olt.
 
Aceste lucrări s-au făcut cu obolul enoriaşilor şi altor bine credincioşi, cu sprijinul membrilor consilieri, iniţiatori şi stăruitori fiind P.C. Preoţi parohi“.  Biserica este lipsită de odoare, acestea fiind ridicate şi transportate la Sfânta Episcopie a Râmnicului în vremea episcopului Ghenadie, şi la muzeul mănăstirii Brâncoveni. Descrierea Bisericii Domneşti din Caracal, se mai întâlneşte în Catagrafia Mitropoliei Ungro-Vlahiei din anul 1810 şi în Catagrafia Mitropoliei Olteniei din 1840. Preotul paroh al bisericii este P.C. Pr. Ştefan Nicolae, biserica  aflându-se în lista monumentelor istorice cu codul de identificare OT-II-m-B-08759.
 
Caracal - tărâm de legendă și destinație turistică
- Ediţia a II-a, revăzută şi actualizată -
Autori: Ion MARIN, Gheorghe BÃNICÃ