Concert extraordinar susţinut de Mihai Mărgineanu & Live Band

Concert extraordinar susţinut de Mihai Mărgineanu & Live Band

 

 

Mihai Mărgineanu este un cântăreț și compozitor român de muzică folk și pop rock. Muzica sa este inspirată din folclorul urban, unele melodii fiind preluări ale unor cântece vechi de pahar, iar altele fiind creații proprii în același gen.

S-a lansat în muzică destul de târziu, la vârsta de 36 de ani. Primele melodii ale sale au fost înregistrate în 2005, fiind inițial destinate unui grup limitat de prieteni. Ulterior, cântecele s-au răspândit pe internet, iar autorul a câștigat popularitate și datorită invitației în emisiunea Cronica Cârcotașilor.

Cea mai cunoscută melodie a lui Mărgineanu, "Mă iubește femeile" este o preluare după un cântec al actorului interbelic Iancu Brezeanu, din care Mărgineanu a păstrat doar melodia și a rescris o parte din versuri într-un stil propriu.

Cunoscut și pentru rolul "Ardiles" pe care îl interpretează în serial de comedie românesc "Las Fiebinți", cântărețul va susține un concert live alături de band-ul său pe scena Teatrul Național din Caracal în data de 29 septembrie 2017, ora 18.30

http://www.mihaimargineanu.ro/

Evenimentul este organizat de Primăria municipiului Caracal şi Centrul Cultural Municipal.
 
Bilete se pot achiziţiona de la Agenția de bilete a Teatrul Naţional din Caracal (intrarea dinspre Teatrul de Vară), preţul unui tichet fiind de 30 de lei.
 
Mai multe informații la nr. de telefon: 0745 765 772 - Dl. Moanţă Marius