Monumentul „EVOCARE 1848“ De îndată ce intrăm în parc pe poarta dinspre Teatrul de vară, privirea ne este atrasă de masivitatea monumentului „EVOCARE 1848“, amplasat central şi conceput ca o lucrare abstractă formată din mai multe blocuri de piatră suprapuse până la o înălţime de aproximativ 10 metri. Este realizat în anul 1970 de către sculptorul Gheorghe Iliescu-Călineşti. În concepţia artistului blocurile masive de piatră reprezintă orânduirea feudală al deceniului 1840-1850, lupta dintre cei care ţineau cu dinţii de sistem şi forţele progresiste ale vremii, unele succese acestora fiind simbolizate de cele două scobituri în partea superioară a blocului de la baza monumentului. Blocurile verticale de la mijlocul monumentului, ca doi stâlpi de rezistenţă, reprezintă reuşita de scurtă durată a revoluţiei – lunile iunie-septembrie 1848, pentru ca ultimul bloc de piatră aşezat orizontal să reprezinte înfrângerea revoluţiei.

Monumentul lui HARALAMB G. LECCA, dedicat celui care a fost poet, dramaturg, actor, prozator, traducător şi epigramist născut la Caracal la 20 februarie 1873, a fost realizat prin contribuţia bănească a comunităţii. Opera sculptorului I. Dimitriu-Bârlad reprezintă un bust expresiv în bronz, aşezat pe un soclu la baza căruia se află statuia în piatră a unei femei care-l soarbe din priviri, în admiraţie faţă de opera poetului. Amplasat iniţial în faţa teatrului, în anul 1962 este mutat în cadrul natural al parcului, lângă monument fiind aşezate o masă şi o bancă de o formă deosebită, ambele din beton mozaicat, formând un adevărat ansamblu dedicat scriitorului. Pe soclu, în partea superioară se află în relief  inscripţia:  „LUI  H. G. LECCA, 1873-1918“. Trebuie menţionat faptul, că anul dispariţiei marelui om de cultură este însă 1920.

Monumentul funerar MIHAIL BIBIAN (1842-1909), comandor al Coroanei României, a fost una din figurile marcante ale Partidului Conservator. În anii 1895-1896 când deţinea funcţia de primar al oraşului Caracal, a fost construită Şcoala primară de  băieţi din cartierul Bold, s-a început construcţia Teatrului şi a Palatului de justiţie. Revine la Primărie în anii 1905-1906 când începe amenajarea parcului „Constantin Poroineanu“. La circa un an după moartea sa la 7 iulie 1909, familia  i-a comandat un bust din bronz cunoscutului sculptor bucureştean Frederich Storck. Bustul a fost dus la mormântul său din Cimitirul nr.1 şi aşezat pe un soclu de piatră de munte şlefuită. În anul 1997 bustul lui Mihail Bibian a fost ridicat din Cimitirul nr.1 şi aşezat pe un soclu în parcul din centrul oraşului, în apropiere de intrarea spre Aleea Bibian din Parcul „Constantin Poroineanu“, iar în anul 2006 este mutat chiar la intrarea pe aleea ce-i poartă numele. În toamna anului 2008, pe soclul de la intrarea în parc este aşezat bustul marelui donator al Caracalului, Constantin Poroineanu, iar bustul lui Bibian este mutat pe aceiaşi alee, în faţa monumentului lui Haralamb G.Lecca. Bustul lui Mihail Bibian se află pe lista monumentelor istorice de artă editată de Institutul naţional al monumentelor istorice, având codul de identificare  OT-IV-m-B-09100.

Bustul lui CONSTANTIN POROINEANU a fost realizat în anul 2008, când s-au împlit 100 de ani de la trecerea sa în nefiinţă şi municipalitatea a luat hotărârea de a realiza un nou bust, care să fie aşezat în parcul oraşului.

Primul bust din bronz aşezat la intrarea în parcul oraşului în anul 1928, a fost topit din raţiuni politice în timpul perioadei comuniste, după ce zăcuse o perioadă de timp în Librăria Mărculescu. Aşa cum arătam mai sus, astăzi se mai păstrează un bust din marmură al marelui filantrop şi poate fi văzut în holul de la intrare în clădirea Colegiului Naţional „Ioniţă Asan“. Constantin Poroineanu a fost o personalitate distinsă, foarte generos, în fiecare an oferea ţăranilor şi copiilor săraci ajutoare băneşti sau în natură. Pentru elevii gimnaziului „Ioniţă Asan“ a adus de la Paris cărţi, planşe de anatomie şi istorie naturală. Spitalului din Caracal i-a oferit suma de 12.000 lei, iar Societăţii Geografice Române 500 de lei pentru cea mai bună hartă geografică a judeţului Romanaţi. A fost ales de romanaţeni în Colegiul I Romanaţi zece legislaţii la rând. Poroineanu a lăsat prin testamentul său din 14 septembrie 1908 oraşului Caracal întreaga sa avere, care se ridica la cifra rotundă de peste 3.100.000 lei, din care 2.150.000 avere imobiliară, iar restul efecte, bani, şi tot mobilierul şi mărunţişurile aflate în casele sale din strada Corabia din Bucureşti. Executor testamentar a fost numit Vintilă Brătianu, având ca sarcină să pună în posesia averii lăsate de Poroineanu pe legatarul testamentar, Primăria Comunei Urbane Caracal. În testamentul lăsat de Constantin Poroineanu este menţionat ca în fiecare an, Primăria din Caracal să îi facă o colivă de sărbătoarea Sfiinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, clauză care nu a mai fost respectată mult timp. Începând din 1996, Primăria municipiului Caracal pomeneşte această mare personalitate printr-un Te Deum de sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, care din anul 2007 sunt şi protectorii spirituali ai localităţii noastre. Bustul este realizat de sculptorul Alexandru Siminică din Bucureşti.

Monumentul Eroilor, opera sculptorului Ioan Schmidt, din Bucureşti, este terminat la sfârşitul anului 1926 şi a fost inaugurat în ziua de Înălţare, 2 iulie, Ziua Eroilor din anul 1927. Este format din trei grupuri statuare din bronz, aşezate pe un soclu din piatră adusă dintr-o carieră din Munţii Apuseni. Placa din faţa monumentului purta următoarea inscripţie:

„S´a ridicat acest monument în al XI-lea an de glorioasă domnie a M.S. Regelui Ferdinand I, anul mântuirii 1925, pentru a preamări de-a pururi avântul eroilor romanaţeni, cari prin jertfa supremă au contribuit la desrobirea fraţilor ardeleni, bucovineni şi basarabeni, înfăptuind visul de veacuri al întregirii hotarelor României Mari. / 1916-18-19.“

După cel de-al doilea război mondial, când regimul s-a schimbat, această placă a fost înlocuită cu o alta pe care scrie:
„S-a ridicat acest monument în anul 1925, pentru a aminti de-a pururi avîntul eroilor romanaţeni, care au contribuit prin jertfa lor supremă la dezrobirea fraţilor ardeleni de sub jugul monarhiei austro-ungare, pusă în slujba imperialismului german cotropitor, înfăptuind visul de veacuri al întregirii hotarelor României“.

Pe trei plăci de bronz sunt înscrise numele ofiţerilor romanaţeni „eroi morţi pe câmpul de luptă, pentru patrie, în timpul războiului 1916-19“.

Monumentul Revoluţiei de la 1848 La 10 iunie 1848, ispravnicul judeţului Romanaţi Gheorghe Magheru, primea de la revoluţionarii reuniţi la Islaz o scrisoare ce conţinea o proclamaţie şi un manifest ce se adresa locuitorilor Caracalului:

         „Cetăţeni caracaleni, A fost rezervat judeţului vostru dreptul de a vedea ridicându-se primul stindard al mântuirii române, de a proclama verităţi care mai curând sau mai târziu vor salva România ...Mişcarea care s-a făcut în judeţul vostru va regenera patria noastră şi istoria va ilustra paginile sale cu devotamentul acestor demni descendenţi ai romanilor... De la voi se vor răspândi seminţele fecunde în toată România şi vor da fructele în viitor.“

În dimineaţa de 11 iunie 1848, tabăra revoluţionară ajunge în Caracal, unde o mare mulţime de oameni, formată din orăşeni, ţărani din împrejurimi şi dorobanţi în frunte cu Gheorghe Magheru şi alte notabilităţi ale oraşului au făcut taberei revoluţionare o primire triunfală la bariera de sud a oraşului.

Când revoluţionarii s-au apropiat de barieră, mulţimea şi cei peste 600 de soldaţi din garnizoana Caracal au început să strige:

În frunte se aflau Ion Heliade Rădulescu, Ştefan Golescu, Radu Şapcă, Cristian Tell, cpt. Nicolae Pleşoianu şi Grigore Serurie. Cetăţenii oraşului au îmbrăţişat pe fraţii lor care sosiseră aici, manifestându-şi deplina adeziune faţă de revoluţie. La Caracal s-au emis şi câteva decrete, care au fost întărite mai târziu, la 14 iunie, de guvernul privizoriu în care au intrat şi membrii guvernului de la Islaz.

La bariera oraşului, unde mulţimea a întâmpinat pe revoluţionari, s-a ridicat în anul 1955 un monument, operă a sculptorului I. Mladin, în amintirea importantului fapt istoric de la 1848.

Pe placa de marmură albă de formă trapezoidală se poate citi:

 „La 11 iunie 1848, în acest loc, cetăţenii oraşului Caracal au întâmpinat cu entuziasm patriotic pe revoluţionarii de la Islaz, care se ridicaseră la luptă pentru dreptatea poporului.“

 

Statuia Zeiţei Ceres Este unul dintre cele mai vechi monumente ale oraşului, operă a unui artist necunoscut. Poartă denumirea de „Ceres“ după numele zeiţei agriculturii şi cerealelor de la romani. Statuia înfăţişează o tânără femeie ce ţine în poalele rochiei flori de câmp, iar pe cap şi în mâna dreaptă, coroniţe din flori.

Pe placa de marmură albă de pe soclul monumentului este scris:

„Ceres - zeiţa fertilităţii“

Monumentul a fost realizat probabil în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când s-a amenajat grădina publică a oraşului, unde a fost instalat iniţial.

 

 

 

Monumentul funerar Iulius Mariani Monumentul este construit din blocuri de piatră, legate între ele prin ciment. Pe o placă sub forma unei coli este scris numai atât  „Familia Iulius Mariani“. Timp de trei generaţii membrii familiei Mariani, cu studii la Institutul de Arhitectură din Milano, au fost arhitecţii oraşului Caracal. De numele acestei familii se leagă toate marile construcţii ale oraşului: Palatul Administrativ, Palatul de justiţie, Casa de cultură, Palatul elevilor şi copiilor, Colegiul Naţional „Ioniţă Asan“.

 

Monumentul funerar Familia Jienilor Pe monumentul familiei Jienilor, realizat sub forma unui trunchi de piramidă cu o cruce pe baza mică sunt fixate mai multe plăci de marmură, astfel:

- în partea de vest se află trei plăci de marmură cu numele membrilor familiei: Iancu Jianu (1787-1842), Sultana Jianu (1796-1869) soţia sa şi Zoe N. Dobruneanu (1836-1906), născută Jianu, fiica lor;
- în partea de est – Iancu N. Dobruneanu (1858-1942), fica sa Elena şi Stiva Ştefan Dobruneanu (1890-1892);
- în partea de nord – Nae Dobruneanu (1830-1873), iar la sud lt.colonel Mihail Dobrunenu (1861-1924) şi Jeana Mariana Dobruneanu (1927-1934).